Ce este un termosistem decorativ

Un pas ce poate fi facut inca de la construirea casei pentru a reduce costurile de incalzire si racire este termoizolarea locuintei. Izolarea termica a locuintei poate fi facuta prin intermediul unui termosistem, care mai are avantajul protejarii peretilor de umezeala, dar si al izolarii fonice.

Pentru a profita de aceste beneficii, dar si pentru a da un aspect estetic locuintei, poti alege un termosistem decorativ. Iti explicam in continuare din ce este construit, pentru ce e folosit, dar si care sunt pasii de montare.

Ce este un termosistem decorativ

Termosistemul decorativ are aceleasi avantaje ca un termosistem normal, dar, in plus, montarea lui este mai usoara. Datorita aspectului placut si a tratamentelor pe care le are aplicate pe suprafata, pentru ca acesta nu trebuie sa mai fie acoperit cu mortar sau tencuiala, e de ajuns un singu strat de vopsea.

Astfel, termosistemul decorativ poate fi ultimul pas de amenajare a fatadei casei, care nu doar ca asigura un aspect estetic, ci te ajuta sa scazi si costurile de intretinere, datorita puterii de izolare.

Din ce este alcatuit un termosistem

Termosistemul se refera la folosirea unor materiale termoizolante pentru peretii exteriori ai unei constructii, indiferent de modul de alcatuire a acestora: zidarie, beton si chiar lemn sau metal.

Materialul termoizolant poate fi polistiren expandat, polistiren extrudat sau vata minerala bazaltica. Pentru a obtine cel mai bun rezultat, este important si adezivul. Acesta trebuie sa fie special pentru termoizolatie: sa aiba un anumit grad de elasticitate si sa fie rezistent la cicluri de inghet-dezghet. Tipul adezivului va depinde si de structura pe care se face izolatia, daca e de caramida, beton, BCA sau lemn.

Polistirenul expandat are culoare alba si ar trebui sa aiba o densitate intre 15-18 kilograme/metru cub pentru a rezista la diverse actiuni mecanice. Daca densitatea este prea mica, termosistemul nu va avea rezistenta mecanica, iar daca este prea mare, permeabilitatea la vapori va scadea.

Polistirenul extrudat poate avea o varietate de culori (roz, verde, galben), ar trebui sa aiba o densitate mare, de 30 de kilograme/metru cub si este recomandat pentru a izola socluri, pardoseli si alte zone care au nevoie de o rezistenta mecanica mare.

Vata minerala bazaltica este alcatuita din fibre asezate perpendicular pe fete, pentru a avea o rezistenta mai mare la compresiune. Fibrele sunt hidrofobizate pe toata suprafata si astfel vata nu va absorbi apa.

Pe langa materialul termoizolant si adeziv, un termosistem mai contine si accesorii necesare fixarii materialului pe structura: plasa de armare, profile de montaj si dibluri.

  • Plasa de armare se monteaza deasupra materialului termoizolant pentru a nu permite aparitia fisurilor in acesta sau la imbinarile dintre placi.
  • Profilele de montaj se folosesc in locurile expuse actiunilor mecanice, precum soclu sau muchii, si pot fi din tabla de aluminiu sau din otel zincat.
  • Diblurile ajuta la fixarea suplimentara a materialului termoizolant pe suprafata pe care este montat. Dimensiunea lor depinde de grosimea materialului si de obicei sunt fabricate din plastic.

Ce avantaje iti aduce un termosistem decorativ

La fel ca in cazul unui termosistem normal, folosirea unui termosistem decorativ iti poate aduce o serie de avantaje, pe care le poti citi mai jos.

Un prim avantaj al folosirii unui termosistem decorativ este reducerea costurilor de incalzire sau racire a locuintei. Prin termoizolarea imobilului se va obtine o temperatura stabila in interior, care nu este influentata de cea de afara.

Atunci cand termometrul arata grade sub 0 grade Celsius, temperatura se va pastra pentru mai mult timp la interior si astfel vei face economii considerabile la incalzire. Asemanator, vara nu va trebui sa pornesti foarte des aerul conditionat, deoarece caldura nu va patrunde usor in interior.

Mai mult, deoarece consumul energetic pentru racire sau incalzire este redus, instalatiile vor emite mai putin dioxid de carbon. Astfel vei polua mai putin si vei contribui la protejarea mediului inconjurator.

Prin aplicarea unui strat de termoizolatie, vei izola automat si fonic locuinta, iar cei care locuiesc in casa nu vor mai fi deranjati constant de zgomotele de pe strada. Termosistemul mai are rol si de a proteja peretele de umezeala.

Un alt avantaj important al unui termosistem decorativ este aspectul estetic pe care il va avea cladirea dupa instalarea lui. Ai optiunea de a alege un termosistem simplu peste care se poate da un strat de mortar si tencuiala decorativa sau un termosistem decorativ care poate fi aplicat ca ultim pas in aranjarea fatadei. Acesta este rezistent la variatiile de temperatura si poate fi cumparat in diverse modele sau culori.

La ce trebuie sa fii atent inainte de montare

Inainte de a incepe procesul concret de montare a termosistemului, trebuie sa ai grija sa fie indeplinite cateva conditii termice, dar si de pregatire a suprafetei pe care urmeaza sa fie montat:

  • Termosistemul nu poate fi montat intr-o zi cu precipitatii, iar temperatura ar trebui sa fie peste 5 grade Celsius. Mai mult, umiditatea din aer e necesar sa fie sub 60%.
  • Indiferent de suprafata suport (beton, caramida, BCA), aceasta trebuie sa fie plana si curata, sa nu prezinte praf, ulei, mucegai sau resturi de vopsea.

Care sunt pasii de montare

Pentru a obtine un rezultat durabil si estetic, iti recomandam sa respecti intocmai acesti pasi de montare a termosistemului si instructiunile care vin in pachetul acestuia:

  • Adezivul special pentru termosistem se aplica pe intreaga suprafata a placilor de polistiren, iar placile trebuie sa fie lipite imediat de fatada.
  • Montajul trebuie sa inceapa mereu de la soclu.
  • Imbinarea placilor de polistiren se face prin canturile special incluse in termosistem; se pot folosi si prinderi mecanice.
  • Pentru zonele de imbinare se va folosi poliuretan spuma sau lichid.
  • La final, poate fi aplicat un strat de vopsea de exterior peste placile termosistemului.

Sfaturi pentru o montare reusita

Pentru ca termosistemul sa fie eficient, deci sa izoleze termic locuinta, trebuie sa fii atent la cateva detalii atat inainte de montare, cat si in timpul ei:

  • Trebuie sa existe continuitate intre termoizolatia peretilor, a fundatiei si a acoperisului; in caz contrar, pot aparea punti termice, condens si chiar degradarea fatadei si a elementelor structurale, precum grinzi si stalpi.
  • Imbinarile placilor nu se umplu cu adeziv, ci cu poliuretanul inclus in pachetul termosistemului.
  • Daca se aplica termosistemul pe o zidarie veche, aceasta trebuie curatata inainte. Ulterior se aplica un strat de grund, pentru a reduce gradul de absorbtie a suportului.

Termosistemul decorativ te ajuta sa iti izolezi termic si fonic locuinta si astfel sa scazi costurile de racire si incalzire, pentru ca temperatura de afara nu o va influenta pe cea din interior. Mai mult, acesta va contribui la aspectul estetic al casei.

Sursa foto: Shutterstock

Total
53
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*