culoarea potrivita pentru pereti

Amenajarea unei locuinte noi, de la zero, sau redecorarea celei in care traiesti deja incep cu alegerea culorilor pentru interior. Variantele sunt nenumarate, de la culori pale la nuante intense, de la culori reci la tonuri calde, de la nuante luminoase la vopsele intunecate si sobre.

Tendintele nu fac altceva decat sa te deruteze si mai mult: gasirea nuantelor feng shui sau conform efectelor dovedite stiintific pe care le au culorile asupra noastra in lista de culori ale anului ar putea fi o misiune dificila si pentru un profesionist.

Din fericire, exista o cale mai usoara, care nu exclude urmarea regulilor de design interior: alegerea culorilor care iti plac si te inspira, respectiv excluderea celor care nu te incanta. Odata ce ai facut asta, urmarirea tendintelor si a normelor estetice va deveni floare la ureche.

Meniu:

Rolul culorilor in designul interior

Culorile ne influenteaza starea de spirit, apetitul si energia. Acestea ne pot linisti sau ne pot face mai irascibili, ne pot genera pofta de mancare sau ne pot inhiba. De aceea, este important sa le alegem in concordanta cu scopul incaperilor in care le vom folosi.

Culorile deschise in designul interior

Culorile deschise in designul interior

Culorile deschise confera luminozitate incaperilor si le pot face sa para mai spatioase si mai aerisite. Acestea pot flata o camera de dimensiuni medii sau mari si pot transforma un spatiu redus astfel incat sa para mai amplu. Pot fi puse in valoare  in spatii unde patrunde lumina naturala, cu conditia sa nu fie stralucitoare.

Culorile inchise in designul interior

Culorile inchise in designul interior

Culorile inchise sunt folosite in amenajarile interioare fie pentru a crea senzatia unui spatiu intim, fie pentru a accentua anumite elemente arhitecturale. De regula, acestea urmeaza regula degradeului si sunt folosite in special pentru podele, in camere unde peretii sunt vopsiti intr-o nuanta mai deschisa, iar tavanul are un ton si mai luminos decat acestia. In amenajarile moderne, pot fi folosite pentru intreaga camera sau pentru a crea un perete accent.

Ce este armonia culorilor si cum se obtine

Pentru ca ai nevoie de un echilibru estetic in locul in care iti petreci cea mai mare parte a timpului, este important sa stii cum poti combina culorile astfel incat sa iti bucure privirea de fiecare data.

Culorile primare sunt galben, rosu si albastru. Cele secundare sunt cele care se obtin prin combinarea a doua culori primare: portocaliu, verde si violet. Culorile tertiare sunt obtinute prin amestecarea unei culori primare cu una secundara apropiata. Pentru a determina cu usurinta culorile apropiate, poti folosi discul de culori.

Exista mai multe tipuri de armonii atunci cand vine vorba despre culori:

  • Armonia monocromatica se obtine prin folosirea aceleiasi familii de culori si combinarea mai multor intensitati ale acesteia.
  • Armonia culorilor analoage se obtine prin folosirea a 3 sau mai multe culori consecutive de pe discul culorilor.
  • Armonia culorilor complementare se obtine prin alaturarea a doua culori opuse de pe discul culorilor sau prin cea dintre o culoare de pe disc si cele doua care inconjoara culoarea opusa.
  • Armonia a 4 culori presupune alegerea acestora astfel incat distanta dintre ele pe disc sa fie egala.
  • Diada culorilor vizeaza folosirea a doua culori care au un singur ton intre ele.
  • Triada este folosirea a 3 culori echidistante de pe discul culorilor.

Monoton vs. monocrom

Monocromia se refera la utilizarea aceleiasi culori in mai multe nuante sau intensitati, in vreme ce monotonia in designul interior impune folosirea aceleiasi nuante si lipsa varietatii.

Avantajul monocromiei este jocul de lumini si umbre pe care il genereaza; te poti folosi de aceasta tehnica pentru a crea impresia unui spatiu mai mare si mai luminos. In plus, este o ocazie buna pentru a folosi in mod predominant o culoare care iti place foarte mult.

Peretii varuiti intr-un singur ton de culoare sunt mai versatili si iti ofera o mai mare libertate pentru alegerea mobilierului si a decoratiunilor. In cazul in care planuiesti sa iti vinzi locuinta, alegerea unor nuante intr-un singur ton in culori neutre este alegerea perfecta.

Care sunt cele mai practice alegeri cromatice si in ce situatii sunt recomandate

culorile neutre pentru pereti

Nonculorile si culorile neutre sunt cele mai usor de abordat atunci cand vine vorba despre amenajarea locuintei. Combinatia alb-negru este una foarte versatila si se poate folosi in orice incapere; desi are o alura mai sobra si mai eleganta, poate fi “indulcita” cu accente intense de culori vii.

Albul imaculat poate fi folosit pentru a face o incapere sa para mai luminoasa si mai aerisita, insa nu este recomandat pentru camerele cu foarte multa lumina naturala, deoarece poate deveni prea stralucitor si obositor pentru ochi.

Negrul se foloseste in cantitati mai mari in designul industrial, dar poate defini perfect si alte stiluri, daca este folosit ca accent pentru un perete sau pentru a contura anumite componente arhitecturale sau de decor.

Tonurile naturale sau pamantii de maro, bej, wenge, crem, ivoire sau nude pot fi asortate cu usurinta intre ele, dar si cu nuante intense sau pale de verde, albastru, turcoaz, rosu, kaki sau portocaliu.

Nuantele de gri se numara si ele printre cele mai versatile optiuni. Nu doar ca pot fi asortate cu usurinta, dar, in functie de tonurile lor, pot fi percepute atat drept culori calde, cat si culori reci.

Care sunt cele mai pretentioase culori si in ce situatii nu sunt recomandate in amenajarile interioare

culorile pretentioase pentru pereti

In general, culorile pretentioase sunt cele foarte intense sau dificil de asortat. Desi tendintele ne recomanda folosirea lor pentru vopsirea peretilor, nuante precum fucsia, corai sau mov sunt mai greu de abordat in designul de interior. In plus, moda este in continua schimbare, iar acestea pot deveni cu usurinta perimate.

Atunci cand alegem totusi astfel de culori, este important si scopul incaperii in care le vom folosi. In dormitor, pentru ca este un spatiu intim in care avem nevoie de liniste si calm, nu este recomandata folosirea unor culori foarte calde si intense; acestea sunt potrivite insa pentru spatiile de socializare, precum bucataria sau livingul.

Culorile foarte luminoase pot fi si ele o alegere gresita, in cazul unor incaperi inundate de lumina naturala. De altfel, in astfel de situatii, este important si peisajul din spatele ferestrelor. De aceea, o camera a copiilor varuita in astfel de culori poate genera disconfort si ii poate suprastimula pe acestia, obosindu-i si agitandu-i.

Sfaturi pentru alegerea corecta a culorilor

Daca ai apela la un designer de interior pentru amenajarea sau renovarea locuintei, ar trebui sa raspunzi unei lungi serii de intrebari legate de amplasarea fiecarei incaperi si expunerea ei la lumina naturala, de peisajele vizibile pe fereastra, de scopul utilizarii camerei si de folosirea ei privata sau comuna, de felul in care vrei ca aceasta sa fie perceputa si, nu in ultimul rand, de preferintele tale cromatice.

Alegerea culorilor in functie de activitatile desfasurate si timpul petrecut in camera

La modul general, exista cateva reguli de baza pentru alegerea culorilor. In timp ce culorile reci precum verde sau albastru pot avea efecte calmante, iar cele calme te pot binedispune, trebuie sa stii ca nuantele cele mai intense ale acestora ar putea fi exagerate pentru anumite incaperi.

Un dormitor cu peretii in nuante de bleu ciel, vernil sau oliv ar fi perfect pentru odihna, pe cand unul varuit intr-o nuanta intensa de albastru ar avea mai degraba efectul de a te nelinisti. O bucatarie cu peretii in nuante jucause de galben si portocaliu si mobilierul intr-o nuanta subtila te-ar invita sa pregatesti preparatele preferate, insa una cu prea mult rosu ti-ar putea inhiba apetitul.

De aceea, este important sa nu ne limitam la alegerea culorii preferate si utilizarea ei pentru intregul decor si sa gasim o varianta echilibrata si potrivita pentru a ne bucura de ea.

Designerii de interior se ghideaza dupa regula 60-30-10 pentru obtinerea acestei armonii. Aceasta regula impune folosirea a 3 culori: una, in proportie de 60%, pentru vopsirea peretilor, cea de-a doua, in proportie de 30% va reprezenta mobilierul, iar a treia, 10 procente, va fi folosita pentru accesorii si obiecte de decor.

Alegerea culorilor in functie de cantitatea de lumina naturala disponibila

culoarea peretilor in camere luminoase

Lumina influenteaza foarte mult felul in care este perceputa o culoare. De aceea, in camerele foarte luminoase, cu ferestre mari orientate spre sud, culorile foarte deschise si stralucitoare nu sunt recomandate. Acestea vor fi folosite pentru camerele mai intunecoase si le vor face sa para mai aerisite si mai expuse la razele soarelui decat sunt in realitate. Pentru camerele care au parte de lumina naturala din belsug se vor alege nuante vibrante, pasteluri sau tonuri neutre de gri sau bej.

Alegerea culorilor in functie de dimensiunea camerei

Este adevarat ca tonurile deschise vor face o camera sa para mai spatioasa, insa asta nu inseamna neaparat ca sunt singurele care pot fi folosite pentru varuirea camerelor de dimensiuni reduse. De fapt, utilizarea lor in acest context este previzibila si poate estompa arhitectura si decorul unei incaperi mici. De aceea, specialistii recomanda folosirea moderata a culorilor luminoase in camere mici si combinarea acestora cu accente in nuante vii.

Pe de alta parte, o camera mare vopsita in nuante deschise va fi pusa in valoare in acest fel. Poti opta pentru un perete accent sau pentru un tavan contrastant pentru varietate sau poti jongla cu alte culori pentru obiectele de mobilier si decor.

Alegerea culorilor in functie de experientele personale

Un lucru este sigur: nu iti doresti in locuinta proprie o culoare care iti modifica negativ starea emotionala. Indiferent daca vorbim despre o nuanta care te irita sau iti oboseste ochii ori despre una care te face melancolic si iti aminteste de un eveniment neplacut, este recomandat sa tai de pe lista culorile care nu iti plac sau care te fac sa te simti inconfortabil.

Dupa eliminarea acestora, paleta se va reduce considerabil. Lasa-te purtat de inspiratie si alege acele culori care vibreaza pe frecventele tale, insa tine cont de faptul ca intr-o casa trebuie sa existe armonie si unitate si nu iti transforma locuinta intr-un festival al culorii.

Tine cont si de experientele celorlalti locuitori atunci cand alegi culorile pentru casa, mai ales daca vorbim despre spatiile comune precum bucataria, livingul sau baia. La urma urmei, iti doresti ca intreaga familie sa se simta bine acasa.

Alegerea culorilor in functie de stilul locuintei

Intr-o locuinta amenajata clasic se potrivesc de minune culorile neutre si accentele in nuante elegante de bleumarin, negru, bordo sau culori metalice. Pastelurile arata foarte bine in interioare vintage, iar culorile tari se potrivesc celor moderne, high tech. Designul industrial e caracterizat de nuante de gri, negru asociate cu lemn natur, caramida si beton, iar cel scandinav vine la pachet cu nuante naturale cu accente de ocru, caramiziu, bleu pastel.

Alegerea culorii peretilor pentru fiecare camera

Primul lucru de care trebuie sa tii cont in acest sens este unitatea, uniformitatea pe care trebuie sa o aiba o casa. Desi asta nu impune folosirea aceleiasi culori in intreaga locuinta, este important sa privesti in perspectiva si sa iti imaginezi cum vor arata la final culorile din incaperile alaturate si trecerile. Poti opta pentru elemente arhitecturale comune, pentru a obtine aceasta omogenitate a stilului.

Alegerea culorii peretilor din bucatarie

culoarea peretilor in bucatarie

Atunci cand alegi culorile pentru bucatarie, trebuie sa stii ca nuantele calde stimuleaza apetitul, iar cele reci il inhiba. Culori precum rosu, oranj sau caramiziu vor conferi energie acestui spatiu, pe cand nuantele de albastru si verde ar putea fi prea linistite pentru un spatiu social cum este bucataria.

Alegerea culorii peretilor din living

culoarea peretilor in living

Una dintre alegerile obisnuite pentru living sunt nuantele naturale de crem, bej sau ivoire. Acestea se potrivesc cu accente colorate si metalice si confera luminozitate sufrageriei. Pentru ca este un spatiu in care se aduna toata familia si se primesc musafirii, culori precum portocaliul, rosul sau galbenul sunt potrivite pentru o vibratie mai energica.

Alegerea culorii peretilor din dormitor

culoarea peretilor in dormitor

In dormitor preferam in mod natural culorile reci, linistitoare. Vernilul sau albastrul deschis se numara printre vedetele acestui spatiu. Daca preferi insa peretii intr-o nuanta neutra de alb, bej sau gri deschis, poti compensa prin adaugarea unor elemente de decor in tonuri reci sau prin amplasarea unor ghivece cu plante verzi.

Alegerea culorii peretilor din camera copiilor

culoarea peretilor in camera copiilor

Uneori parintii aleg sa varuiasca peretii din camera copiilor in nuante de roz si bleu; desi pastelurile sunt recomandate in aceasta zona, trebuie sa spunem ca aceste doua culori au devenit destul de banale pentru astfel de spatii. In plus, rozul, fiind o culoare cu origine calda, nu este cea care ii va asigura copilului tau un somn linistit.

Inspira-te din alegerile pentru dormitor si foloseste culori linistitoare precum verdele oliv, turcoazul sau albastrul nesaturat. Pentru a conferi un plus de luminozitate, varuieste un strat alb inainte de a aplica nuanta aleasa.

In cazul in care camera copiilor are ferestre mari si lumina naturala este abundenta aici, evita culorile stralucitoare si albul imaculat, deoarece acestea ar putea deveni obositoare.

Alegerea culorii peretilor de pe hol

culoarea peretilor in hol

Pentru ca este o incapere de tranzit si nu una in care ne petrecem timpul, regulile pentru varuirea holului sunt aproape inexistente. Tine cont de camerele intre care acesta face legatura si asigura-te ca exista elemente comune cu acestea si ca respecta aceeasi tematica.

Greseli pe care le poti face cand alegi culoarea peretilor

Uneori, culorile de pe cardurile din magazine nu arata la fel in interiorul casei. Lumina le influenteaza, gradul de saturatie difera in functie de numarul straturilor aplicate si de baza de culoare peste care se varuieste, iar armonia nu este intotdeauna respectata.

Nu ai simulat varuirea la lumina reala a camerei

alegerea culorii peretilor

Nuantele arata diferit in functie de luminozitatea incaperilor. De aceea, nu este suficient sa vezi o culoare la lumina naturala si trebuie sa o testezi in spatiul in care urmeaza sa o folosesti. Ia un card de culoare acasa si fixeaza-l, cu o coala alba in spate, pe un perete al camerei. Astfel iti vei da seama daca lumina din interior pune in valoare culoarea sau o modifica intr-un mod neplacut.

Ai ales culoarea in functie de tendinte, fara a tine cont de preferintele personale

Culoarea anului 2018 este ultra violet. In 2017 s-au purtat tonurile de corai, iar in 2016 au predominat cele de ocru si turcoaz. Tendintele se schimba rapid si, chiar daca iti doresti sa ai o locuinta moderna, nu este recomandat sa ignori preferintele proprii si sa alegi culori care nu iti plac sau de care te-ai putea plictisi repede. La urma urmei, nu vei schimba culoarea peretilor si mobilierul in fiecare an, asa ca trebuie sa iei in calcul o varianta longeviva, de care sa te poti bucura pe termen lung.

Nu ai o privire de ansamblu asupra locuintei

alegerea culorii peretilor_2

Orice casa trebuie sa aiba o tematica. Indiferent daca vorbim despre culori asemanatoare, despre stilul de design sau despre elemente arhitecturale comune, asa cum sunt usile si tocurile acestora sau lambriurile, este important sa iti privesti locuinta ca pe un intreg atunci cand alegi culorile pentru pereti.

De aceea, trebuie sa decizi dinainte daca urmeaza sa iti amenajezi casa feng-shui, daca vei merge pe culorile la moda sau daca vei respecta recomandarile clasice de culori reci in dormitoare si calde in spatiile comune ori daca vei alege culori saturate si vei respecta regula 60-30-10 sau pe cea a degradeului. Iar daca optezi pentru folosirea mai multor culori si texturi de vopsea si tapet, asigura-te ca acestea sunt alese din aceeasi gama.

Ai ales culori aprinse intre care nu exista armonie

O locuinta in care bucataria este rosie, dormitoarele verzi, camera copiilor albastra si livingul mov nu poate arata prea bine. Nuantele puternice ne confera, intr-adevar, energie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa abuzam de ele. Alege un tip de armonie pentru locuinta ta si combina tonurile saturate cu nuante naturale si neutre.

Ai ales culorile pentru pereti fara sa tii cont de mobilier

In cazul in care zugravesti o locuinta deja mobilata, este foarte important sa tii cont de culorile mobilierului atunci cand le alegi pe cele pentru pereti. In cazul in care corpurile de mobila au nuante neutre si versatile, nu vei avea restrictii in privinta varului sau a vopselei lavabile pentru pereti, insa daca mobilierul este in culori aprinse, trebuie sa stabilesti armonia si in functie de acestea.

Foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*