sistemele de irigare

Deficitul de umiditate in sol este o problema reala pentru culturile din Romania, 50% din suprafata totala a terenurilor agricole din tara au de suferit din aceasta cauza, potrivit unui studiu realizat de Banca Mondiala.

Infrastructura de irigatii actuala este mult redusa in comparatie cu cea din anul 1989; daca atunci aceasta acoperea 2.9 milioane de hectare, degradarea continua a dus la scaderea acestei suprafete pana la 1.1 milioane de hectare.

Ce avantaje are irigarea culturilor si ce surse de apa poti folosi

Prin instalarea unor sisteme performante de irigare, riscurile privind productivitatea si rentabilitatea in agricultura scad considerabil. De altfel, aceasta metoda are menirea sa suplimenteze alimentarea cu apa in timpul perioadelor secetoase, sa creasca astfel randamentul culturilor si, implicit, sa contribuie la marirea veniturilor pe care le obtin fermierii.

Surse de apa pentru sistemele de irigatii

surse de apa pentru sistemele de irigatii

Apa folosita pentru irigatii poate avea diferite proveniente. Aceasta poate fi extrasa din rauri, canale, rezervoare sau chiar din panza freatica, insa nu fara consultarea in prealabil a unui specialist in geologie. Acesta va verifica structura solului inainte de forare, va evalua eventualele riscuri si iti va putea face sugestii cu privire la solutiile disponibile.

De altfel, in anumite cazuri, de exemplu atunci cand produsele agricole urmeaza sa fie comercializate, vei avea nevoie de anumite avize si de o documentatie specifica pentru atestarea calitatii apei folosite.

Metode de irigare si recomandari

Irigarea terenurilor agricole se poate realiza cu diverse tehnici si tehnologii, dupa cum urmeaza:

Irigarea prin scurgerea la suprafata

irigarea prin scurgerea la suprafata

Este o metoda potrivita pentru terenurile nivelate si, la randul sau, poate fi de doua tipuri:

  • Irigarea pe brazde paralele, montate la o adancime de 15-30 cm si o distanta intre randuri de 50 cm pentru solurile usoare si pana la 100 cm pentru cele grele si impermeabile. Aceasta metoda este de regula folosita pentru culturile de sfecla, floarea-soarelui, cartof sau porumb, insa poate fi utilizata si pentru alte culturi, daca solul este suficient de bine nivelat si permite acest lucru. Irigarea terenului in acest caz se realizeaza progresiv, prin imbinare, datorita micii pante pe care o are sistemul montat. In ce priveste amenajarea si sistematizarea, acestea se realizeaza in functie de caracteristicile culturilor, inainte de perioada semanatului.
  • Irigarea pe fasii este folosita adesea pentru terenuri de dimensiuni mici, cultivate cu leguminoase perene sau cereale paioase. Solurile la care se preteaza aceasta metoda sunt cele mijlocii greu permeabile. In functie de permeabilitatea solului, de volumul de apa pompat si de inclinatia terenului – care nu trebuie sa aiba o panta mai mare de 2%, lungimea fasiilor variaza intre 100 si 300 m, iar latimea lor intre 4 m pentru terenurile cu panta si 20 m pentru cele foarte plane.

Irigarea prin scurgere gravitationala

Aceasta metoda impune construirea unui bazin colector, unde se va aduna apa de ploaie si de unde se va scurge, ulterior, conform principiului gravitational. Aceasta metoda este foarte economica, avand in vedere ca cele mai mari costuri pe care le implica irigarea terenurilor sunt cele pentru consumul de apa.

Irigarea prin aspersiune

Aceasta este una dintre cele mai vechi metode de irigare la suprafata a terenurilor si este potrivita pentru toate tipurile de culturi, de la pepiniere floricole la culturi de cereale. Aceasta metoda presupune montarea unor aripi de ploaie de lungimi de pana la 300-400 m, pe care se monteaza aspersoare; raza de actiune a aspersoarelor poate ajunge pana la 38 m.

In cazul gradinilor si al culturilor de mici dimensiuni, se vor monta linii de aspersie (conducte PE cu diametrul de 25, 40 sau 50 mm sau furtunuri cu insertie textila montate cu conectori specifici) in locul aripilor, lungimea acestora fiind cuprinsa intre 50 si 100 m. In functie de dimensiunile terenului de irigat, de debitul de apa al aspersoarelor si al sursei de apa, se pot monta unul sau mai multe aspersoare, in linie dreapta sau ramificat.

Aspersoarele pot fi de mai multe tipuri, in functie de capacitatea si tipul de stropire:

  • Aspersoare special concepute pentru suprafetele inguste si lungi;
  • Aspersoare cu mai multe tipuri de duze, concepute pentru mai multe tipuri de nevoi de irigare si specii de plante;
  • Aspersoare circulare, care iriga circular, cum sugereaza si denumirea lor si al caror diametru de actiune si deschidere pot fi reglate in functie de necesitati;
  • Aspersoare oscilante rectangulare, special concepute pentru terenurile care au forme dreptunghiulare sau patrate;
  • Aspersoare inalte, care se monteaza pe trepiede speciale, utile pentru irigarea plantelor de inaltimi mai mari;
  • Aspersoare special concepute pentru suprafetele neregulate, care se monteaza astfel incat sa irige conturul/ marginile acestora.

Irigatia subterana

irigatia subterana

Unul dintre cele mai complexe sisteme de irigare din prezent este cel de irigare subterana sau subsoliera. Aceste sisteme se monteaza in pamant, la o adancime de 30-35 cm si nu sunt deloc vizibile la suprafata decat in momentul activarii, cand aspersoarele se ridica la cativa cm deasupra solului.

Printre principalele sale avantaje se numara longevitatea – poate rezista pana la 20-25 de ani fara reparatii majore, costurile operationale minime, reducerea costurilor pentru intretinerea culturilor si economia de apa si de carburanti folosite pentru udarea terenului. In plus, fertilizantii pot fi inclusi in procesul de irigare.

In ce priveste utilizarea, metoda subsoliera prin picurare are insa si un dezavantaj: fiind montat destul de superficial, sistemul impiedica lucrarile de aratura, permitand doar discuirea terenurilor unde este montat.

De ce sistemele de irigare prin picurare sunt cele mai avantajoase

sistemele de irigare prin picurare

Sistemele de irigare prin picurare pot fi folosite atat in gradini, cat si pentru culturile de camp. Acestea reprezinta o metoda foarte eficienta, deoarece permite dozarea unor cantitati reduse de apa in intervale scurte de timp si sunt menite sa reduca risipa de apa, prin impiedicarea scurgerii ei in adancimea solului, unde radacinile plantelor nu ajung.

Sistemele de irigare prin picurare pot fi folosite si pentru fertilizarea solului cu diferiti nutrienti, proces numit fertirigare. Pentru ca nutrientii ajung in sol si sunt preluati de radacinile plantelor impreuna cu apa, productivitatea si randamentul culturilor cresc astfel.

Un alt avantaj al acestor sisteme este dozarea optima a cantitatii de apa, in functie de nevoile specifice ale culturilor. Nu doar ca se poate face astfel economie la resursa principala – apa, dar sistemele de irigare prin picurare sunt foarte eficiente si din punct de vedere al timpului.

In ce priveste instalarea acestor sisteme, nu este necesar sa apelezi la ajutor specializat. Cei mai multi furnizori ofera instructiuni precise pentru montarea in siguranta si indicatii pentru orientarea lor in functie de inclinatia terenului, de tipul de sol unde sunt folosite si chiar de culturile unde sunt utilizate.

Costurile sistemelor de irigare prin picurare

Pretul acestor sisteme variaza in functie de tipul de montaj – la suprafata sau subsolier si de caracteristicile lor: dimensiuni, tip de tubulatura, conectarea la sursa de apa etc. Orientativ, o instalatie de irigatii prin picurare premium, cu tub de 600 m lungime, poate ajunge si la 14.000 de euro. In medie, investitia pentru un teren de aproximativ 400 ha costa in jur de 25.000 de euro si include forarea unui put de 110-120 m adancime, respectiv conectarea la sursa de apa.

Exista insa si variante economice, destinate fermelor mici, gradinilor sau altor suprafete de teren agricol de dimensiuni mai reduse. Este vorba despre statiile mici de irigare pe care producatorii si furnizorii le pot configura in functie de nevoile cumparatorilor. Acestea reprezinta o solutie eficienta din punct de vedere al consumului de apa si curent sau combustibil.

Irigarea gazonului si a gradinii

irigarea gazonului

Sistemele de irigatii prin picurare sunt foarte potrivite si pentru utilizarea in gospodarii. De regula, pentru udarea gazonului si a gradinilor, cea mai populara optiune o reprezinta sistemele subterane de irigare dotate cu aspersoare telescopice. Instalat subteran, la o adancime de 30-35 cm, are o durata de viata mult mai lunga decat sistemele de irigatii instalate la suprafata, iar costurile operationale sunt foarte mici sau chiar inexistente. Acest tip de sistem rezista pana la 20-25 de ani fara reparatii majore si costisitoare.

Sistemele subterane sunt foarte convenabile si datorita posibilitatii de a automatiza procesul de udare. In ce priveste conexiunea la sursa de apa, aceasta se realizeaza de regula cu ajutorul unei instalatii hidrant – robineti.

Avantajele sistemelor de irigatii subterane prin picurare pentru gazon si gradini

Irigarea subterana prin picurare are o serie de avantaje pentru utilizarea in curti si in gradini:

  • Ofera posibilitatea dozarii precise a cantitatii de apa, in functie de tipul culturii si de etapa de dezvoltare a acesteia, optimizand astfel consumul de apa.
  • Poate fi setata cu ajutorul unui temporizator pentru irigat in functie de necesarul de utilizare.
  • Reduce pierderile de apa cu pana la 40%, deoarece apa nu va ajunge in profunzimea solului, de unde plantele nu o pot extrage prin radacini.
  • Iriga uniform si creste randamentul culturilor.
  • Iriga strict zonele in care sunt plantele, spatiile dintre acestea ramanand uscate, lucru care ajuta si la combaterea si evitarea raspandirii buruienilor.
  • Iriga solul din jurul plantelor, nu si corpul acestora, impiedicand astfel raspandirea bolilor si a daunatorilor.
  • Pentru ca riscurile de aparitie a buruienilor, daunatorilor si bolilor sunt scazute, este considerata si o metoda de a reduce folosirea tratamentelor chimice pentru plante si gazon.
  • Permite utilizarea fertilizantilor diluati in apa pentru irigare, reducand astfel cantitatea acestora si permitand dozarea in functie de necesitati. In plus, fertirigarea este eficienta si din punct de vedere al costurilor, pentru ca nu implica folosirea fortei de munca calificate.
  • Asigura o irigare uniforma si de durata a solului, omogenizand textura acestuia.
  • Este mai putin agresiva pentru plante, in comparatie cu alte metode, deoarece nu scade drastic temperatura solului.
  • Nu este o metoda riscanta de irigare in timpul zilelor caniculare, pentru ca, neudand direct organele plantelor, acestea nu se pot arde nici daca temperaturile depasesc 40 de grade Celsius.
  • Este eficienta din punct de vedere al timpului.
  • Sistemele subterane de irigatii prin picurare pot fi complet automatizate, deoarece permit reglarea debitului si a presiunii apei si se declanseaza in functie de umiditatea solului si a aerului, dar si a temperaturii acestora, prin tehnologia cu senzori integrata.

Sistemele moderne de irigatii te pot scuti de multe eforturi ce tin de ingrijirea gazonului si a gradinii. Aceste solutii nu doar ca vor asigura un randament mai bun al micilor culturi si un aspect mereu ingrijit al curtii, dar te vor ajuta si sa economisesti timp pentru tine si, pe termen lung, chiar si bani. In plus, sunt accesibile si la indemana oricui si customizabile in functie de nevoile fiecarui tip de teren si cultura.

Sursa foto: Shutterstock

Total
42
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*