amenajarea livingului

Livingul este camera unde petreci cel mai multi timp, unde se strange intraga familie seara, locul in care petreci cele mai frumoase momente alaturi de prieteni.

Cu toate acestea, este un spatiu dificil de decorat. Trebuie sa fie confortabil si primitor, dar sa incorporeze si toate facilitatile unui stil modern de viata, indiferent de stilul de design ales.

Tocmai de aceea, ti-am pregatit in acest material toate sfaturile de care ai nevoie pentru a amenaja inteligent si cu bun gust orice living, indiferent de stilul ales sau forma si marimea spatiului pe care il ai la dispozitie.

  1. Livingul – camera unde petreci cel mai mult timp. Cum alegi functionalitatile necesare
  2. Stiluri de design potrivite pentru livingul tau
  3. Elementele care tin de personalitatea livingului tau
  4. Trucuri inteligente de amenajare a livingului

Livingul – camera unde petreci cel mai mult timp. Cum alegi functionalitatile necesare

Exista piese de mobilier care nu lipsesc din niciun living. Cum ar fi o canapea sau biblioteca. Insa acest spatiu poate fi personalizat si in functie de personalitatea si hobby-urile tale. De exemplu, poti crea aici un mic home cinema sau transforma livingul intr-o zona dedicata lecturii, cu rafturi pentru carti pe toti peretii. Sau, daca vrei un spatiu de relaxare si rasfat chiar in propria casa poti crea un colt al cafelei, in dreptul geamului.

amenajare sufragerie

Stiluri de design potrivite pentru livingul tau

De la cel clasic, potrivit pentru orice living, la unul care respecta regulile Feng Shui, lasa-ti imaginatia sa zboare atunci cand alegi stilul de design potrivit pentru camera ta de zi.

Iata care sunt cele mai in voga stiluri, dintre care poti alege atunci cand vrei sa amenajezi sau sa reamenajezi livingul:

Livingul in stil modern

Foarte usor de intretinut, un astfel de living este perfect mai ales pentru persoanele foarte ocupate, carieriste, care pun mare pret mai ales pe functionalitatile unui spatiu. Se potriveste si unei firi practice insa, unei persoane pasionate de tehnologie, de exemplu.

Mobilierul cu forme futuriste, excentric, va crea un spatiu modern, dar confortabil, in care se vor simti bine toti cei care iti trec pragul casei. Combina bejul cu nuante de wenge si accente de negru si vei obtine un decor cu totul special.

Daca te tenteaza mobila minimalista pentru livingul tau in stil modern, trebuie sa iei in considerare cat timp petreci in acest spatiu. Desi deosebite, aceste piese de mobilier nu sunt neaparat si foarte practice.

Livingul in stil modern

Livingul in stil clasic

Este alegerea ideala pentru persoanele care isi doresc o amenajare luxoasa a livingului. Materialele de foarte buna calitate, ca lemnul masiv, si pretul pe detaliile sculptate dau personalitate unui astfel de spatiu. Imagineaza-ti fotolii din piele, butoni metalici, draperii din materiale grele, lustre masive si ferestre impunatoare. Tocmai de aceea un astfel de decor nu se potriveste bine unui spatiu mic.

Intr-un astfel de living poti combina o zona de relaxare cu fotolii si canapele cu o zona de dinning. Pentru asta vei avea nevoie de o masa dreptunghiulara, din lemn masiv,  cu multe locuri.

Livingul in stil clasic

Livingul in stil retro

Stilul retro a devenit din ce in ce mai popular in ultimii ani. Daca pana si Hollywoodul a picat in capcana nostalgiei si readuce la viata tot mai multe teme ale anilor ‘80, atat in filme, cat si in seriale, nu e de mirare ca acest curent revine in forta. Nu ca ne-am plange, noua ne place foarte mult si il recomandam cu incredere oricui, pentru un living cu adevarat special, care va fi apreciat si de prieteni, si de rudele mai pretentioase.

Albul este nuanta dominanta intr-un astfel de decor, alaturi de bej, roz pudrat, galben pai sau verde. Decorurile colorate sunt elementul central al acestui stil cu totul special, asa ca joaca-te cu texturi si nuante.

Mobilierul potrivit intr-un astfel de decor este cel cu extremitati rotunjite, in culori calde.

Livingul in stil retro

Livingul in stil rustic

Daca esti o fire romantica si apreciezi obiectele de decor handmade, acest stil, care pune accentul pe valorile traditionale, este potrivit pentru tine. Poti incorpora intr-un astfel de living si obiecte cu valoare sentimentala.

Livingurile in stil rustic sunt potrivite mai ales pentru case si emana caldura, fiind o metafora perfecta pentru ideea de familie. Ferestrele largi, cu perdele decorate de mana, se incadreaza perfect intr-o astfel de camera de zi. Adauga la asta imprimeuri traditionale, piatra decorativa, zone cu suprafata vitrata si blaturi de lemn si elemente metalice inchise la culoare si esti pe drumul cel bun.

Tonurile potrivite acestui stil sunt cele de bej, maro si galben, care vor da un aer intim si confortabil unei astfel de incaperi.

Livingul in stil rustic

Livingul in stil Feng Shui

Principiile Feng Shui pot fi aplicate cu succes intr-un astfel de spatiu. Vei crea astfel o camera de zi care sa-ti dea o stare de bine, aerisita si cu un aer deschis.  Pentru ca Feng Shui inseamna simetrie, un living rotund, patrat sau dreptunghiular sunt foarte usor de amenajat in acest stil.

Cel mai importat lucru este inima unei astfel de incaperi, personalizata printr-un spatiu central dedicat relaxarii. Un coltar sau o canapea moale, decorata cu paturi si perne, sunt perfecte pentru acest lucru. Adauga doua fotolii si o masuta de cafea, intr-un design circular, simetric, si vei avea o zona care incurajeaza conversatia si socializarea.

Locurile de sedere nu trebuie sa fie aproape de ferestre sau lipite de perete. Lasa, asadar, cativa centimetri intre perete si canapea.

Plantele sunt foarte importante in designul Feng Shui. Acestea elibereaza energii pozitive si sunt sinonime cu armonia si starea de bine. Poti crea chiar un colt de verdeata in living sau poti plasa strategic cateva ghivece.

Daca iti doresti o oglinda care sa mareasca vizual spatiul, nu o plasa in fata unei alte oglinzi sau in fata usii. Ideal este ca aceasta sa reflecte peisajul de afara.

Livingul in stil Feng Shui

Livingul in stil eclectic

Stilul eclectic imbina mai multe stiluri, culori, imprimeuri si texturi in decoruri foarte speciale si pline de personalitate. Este original si noncoformist, ideal pentru persoane foarte creative, care il vor aprecia la adevarata lui valoare.

Cel mai important aspect? Modul in care amplasezi piesele de mobilier. Sfatul nostru este sa creezi un punct central in camera – o canapea colorata, un tablou supradimensionat.

Intr-un astfel de decor un mini-bar se potriveste cel mai bine, pentru seri distractive, alaturi de prieteni, si testat retete de cocteiluri.

Livingul in stil eclectic

Elementele care tin de personalitatea livingului tau

Elemente de decor precum covorul sau draperiile sunt cele care pun in valoare un spatiu si ii dau personalitate. Iata cum trebuie alese, pentru o camera de zi originala si in tendinte:

Alegerea culorii potrivite pentru livingul tau

Alegerea culorii peretilor este poate unul dintre cei mai importanti pasi de care trebuie sa tii cont in amenajarea livingului tau. Aceasta va dicta tonul si atmosfera din incapere.

Nuantele de lavabil tari, precum rosul, galbenul sau portocaliul sunt perfecte pentru a te tine in priza, insa pot fi obositoare atunci cand ajungi seara acasa, dupa o zi grea. In schimb, verdele, albastrul sau nuantele de mov lavanda au un efect calmat. Pentru un design elegant, echilibrat, alege insa tonuri neutre, accentele de culoare urmand sa fie punctate cu ajutorul elementelor de decor.

culoarea peretilor in living

Alegerea decoratiunilor pentru living

Alegerea elementelor de decor depind in mare marsura de stilul de design pe care l-ai ales, dar si de preferintele tale:

  • Covor – dimensiunea covorului din camera de zi trebuie aleasa in functie de canapea. Acesta trebuie sa fie mai lung decat canapeaua sau coltarul, din moment ce una dintre regulile designului spune ca acestea trebuie sa incapa in totalitate pe covor. In plus, acesta trebuie sa se armonizeze cu paleta de culori pe care ai ales-o pentru living. Intr-o camera alba, merge un covor colorat, ca piesa centrala. Pentru un living dreptunghiular, alege covoare de tip poteca. Acestea vor crea impresia unui spatiu mai mare. Pentru un decor rustic iti recomandam covoarele impletite, in timp ce unul atos sau din blana merge mai bine intr-un decor modern sau in unul eclectic;

alegerea covorului in living

  • Draperii – daca dispui de ferestre largi alege perdele diafane si draperii cu texturi pline. Daca geamurile nu sunt foarte generoase, renunta cu totul la draperii sau alege unele in tonuri neutre si deschise;
  • Tablouri – un tablou mare va pune in evidenta un spatiu generos si va reprezenta piesa de rezistenta a incaperii. Pentru un efect deosebit, plaseaza-l chiar deasupra semineului.

Alegerea corpurilor de iluminat

Livingul este singurul spatiu din casa unde poti monta de la lampi suspendate, la aplice de perete, plus spoturi luminoase incastrate in pereti si lampadare de podea. Este o camera unde vei avea nevoie atat de lumina rece, care te va mentine alert, cat si de cea calda, perfecta pentru o atmosfera destinsa, speciala.

Lumina ambientala va da tonul pentru intreaga camera. Poti monta pentru asta o lampa tip pendul, chiar in centrul plafonului, cu lumina calda.

Spoturile luminoase sunt cele care te ajuta sa evidentiezi anumite zone din living, precum semineul, un tablou sau biblioteca.

Lumina de lucru din living este cea la care citim. Alege asadar pentru veioze si lampadare lumina de tip rece, care iti va da o stare de prospetime si relaxare, in acelasi timp.

corpurile de iluminat pentru living

Alegerea aparatelor electronice si electrocasnice pentru living

In living nu trebuie instalate alte electronice in afara de cele care au o componenta de entertaiment: un televizor ultra HD, un sistem de iluminare inteligent, un sistem home cinema, poate un soundbar si o consola. Iar daca prietenii vin des in vizita, poti aduce si un espressor, pe care sa-l instalezi in barul din living, unde isi poate face loc chiar si un mini-frigider pentru vin.

Alegerea locului unde amplasam televizorul

Marele avantaj al televizoarelor moderne este spatiul mic pe care au ajuns sa-l ocupe. Acesta trebuie montat chiar in fata canapelei, la o distanta confortabila pentru ochi si cumparat in functie de dimensiunea livingului.

Televizorul trebuie asezat la nivelul ochilor, la o distanta nu mai mare de 2-3 metri de canapea. Intr-un decor modern sau eclectic, acesta poate fi prins direct de perete. Intr-un living decorat rustic sau intr-unul in stil clasic, mai bine ascunde-l. Poti comanda o bliblioteca cu un loc special pentru televizor, cu usi pe care sa le deschizi doar atunci cand vrei sa urmaresti ceva.

televizorul in living

Trucuri inteligente de amenajare a livingului

Iata care sunt trucurile foarte eficiente pe care le poti pune in aplicare pentru a transforma livingul intr-un spatiu functional, dar si foarte confortabil si primitor:

Trucuri pentru amenajarea unui living de bloc

Livingurile de apartament sunt destul de problematice, pentru ca va trebui ca intr-un spatiu nu mai mare de 16 mp sau 20 mp sa incadrezi cat mai eficient elemente care tin si de functionalitate, si de estetica. Este vital ca acest lucru sa se intample, daca vrei ca tu si prietenii tai sa va simtiti bine aici.

Zugraveste asadar in nuante deschise – alb, bejuri, crem, ivoire. Astfel vei deschide optic spatiul si il vei face sa para mai mare. Pentru a sparge monotonia alege covoare colorate si decoratiuni inedite.

Alege piese de mobilier de dimensiuni proportionale cu cele ale camerei. Acestea trebuie sa fie multifunctionale, compacte si cu spatii de depozitare ascunse. Canapeaua trebuie sa fie neaparat extensibila. Alaturi de ea adauga o biblioteca, un fotoliu si o masa de cafea si vei avea tot ce-ti trebuie, fara sa aglomerezi inutil spatiul.

amenajare living de bloc

Trucuri pentru amenajarea unui living mic

Nuantele deschise si mult alb vor crea impresia unui spatiu mult mai mare, asa ca trebuie sa le folosesti cu incredere.  Apoi, limiteaza-te la strictul necesar in materie de mobilier. Poti chiar sa inlocuiesti biblioteca cu rafturi suspendate, pentru mai mult spatiu pe podea.

Pisele de mobilier trebuie sa fie simple, fara decoratiuni care sa incarce vizual camera. Ideal ar fi ca acestea sa se sprijine pe picioare, pentru ca modelele care se asaza direct pe podea vor da impresia unui spatiu prea incarcat.

Foloseste trucul oglinzii, care, montata pe un perete, ideal in fata unei ferestre, va mari vizual spatiul.

Un living mic trebuie sa fie si foarte bine luminat, inclusiv natural, asa ca nu bloca ferestrele cu nimic. In plus, plaseaza surse de lumina in fiecare colt al camerei – un truc eficient, pentru a crea impresia unor spatii generoase.

Depozitatul pe verticala este foarte eficient si el, mai ales daca ai multe carti. Rafturi poti sa montezi inclusiv deasupra usii.

amenajare living mic

Trucuri pentru amenajarea unui open space cu bucatarie

Cand nu dispui de mult spatiu, unirea livingului cu bucataria este o decizie foarte potrivita. Acest tip de amenajare, aparuta la americani pentru prima data, a devenit din ce in ce mai populara si este perfecta pentru garsonierele mici.

Intr-un astfel de design paleta de culori din living si bucatarie trebuie sa se completeze. Dezavantajul este ca, atunci cand gatesti, mirosul va patrunde peste tot. Tocmai de aceea, rezerva niste bani in plus pentru o hota de mare capacitate.

amenajarea unui open space cu bucatarie

Trucuri pentru amenajarea unui living cu semineu

Prima si cea mai importanta regula: nu monta un semineu clasic, fals, intr-un living mic de bloc. Este de prost gust. Unul din sticla, incrustat intr-un perete si care functioneaza pe baza de gaz, merge foarte bine, insa, intr-un living mare, modern.

Semineurile clasice, pe lemne, nu se potrivesc decat in decoruri clasice, vintage sau rustice si numai la casa. Vei avea nevoie de un horn functional pentru ele si sunt destul de pretentioase. Insa nimic nu se compara cu atmosfera calda si primitoare pe care o creeaza.

Pentru un aer clasic, semineurile pot fi facute din piatra naturala sau caramida. Acestea au o anume putere magica daca vrei, reusind sa sporeasca si confortul oricarei locuinte.

amenajarea unui living cu semineu

Tu in ce stil ai decorat livingul? Esti multumit sau vrei sa reamenajezi cat mai repede?

Sursa foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*