construirea si amenajarea foisorului

Ai decis ca in gradina ta s-ar potrivi perfect un foisor. Ai de ales: poti angaja un arhitect care sa-ti elaboreze un proiect si un constructor care sa-l realizeze, sau il poti construi singur.

Ca sa faci cele mai bune alegeri atunci cand vrei sa-l construiesti cu mana ta – sau pur si simplu doresti sa stii ce sa-i ceri mesterului -, trebuie sa tii cont de cateva lucruri importante: cum alegi terenul pe care vei aseza constructia, daca ai sau nu nevoie de autorizatie, ce stil de foisor se potriveste langa casa ta, ce materiale folosesti si care sunt principalele etape ale constructiei propriu-zise.

Cum alegem locul perfect pentru un foisor

Primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa decizi unde vei amplasa foisorul. Pentru asta trebuie sa tii cont de doua elemente importante: pozitia in gradina, raportata la casa, si terenul pe care vei construi foisorul.

foisorul de gradina

a) In ce zona a gradinii amplasam foisorul

Ca sa-si poata indeplini cu succes rolul de refugiu in mijlocul naturii, foisorul trebuie sa fie construit intr-o zona mai retrasa a gradinii. Nu este recomandata amplasarea lui langa poarta, din cauza zgomotului stradal si a trecatorilor.

De obicei, cel mai bun loc pentru amplasarea foisorului este in spatele casei, daca exista o zona verde suficient de larga. Daca nu, poate fi construit si in fata casei, dar trebuie sa fie in zona opusa garajului si aleii pe care intra autoturismele. De asemenea, tine cont si de vecinul tau: nu construi foisorul prea aproape de gardul comun, altfel risti sa te deranjeze cu activitati gospodaresti chiar cand ai mai multa nevoie de liniste.

amplasare foisor

Ţine cont si de locul unde ai construit sau ai vrea sa construiesti gratarul, pentru ca foisorul trebuie sa fie asezat in imediata lui apropiere.

b) Distanta fata de casa

Inainte sa te apuci de construit, gandeste-te putin la ce iti va folosi foisorul. Poate vrei sa instalezi un televizor sau un frigider; in functie de nevoile tale si  de spatiul pe care il ai la dispozitie vei decide la ce distanta de casa poti sa construiesti foisorul. Ideal este sa il faci la o distanta rezonabila: nici prea departe, nici prea aproape de ziduri.

c) Ce fel de teren e potrivit pentru un foisor

Nu construi pe un teren mlastinos sau nisipos, pentru ca pamantul s-ar putea tasa din cauza greutatii foisorului. Nu-l amplasa peste alte utilitati ale casei, cum ar fi deasupra canalului colector al fosei septice sau peste cablurile electrice si optice. Daca vei avea nevoie de o interventie la un moment dat, va trebui sa muti tot foisorul doar ca sa ajungi la cabluri.

Tipuri de foisor

Foisoarele rotunde sau ovale

Dau o nota clasica si sunt potrivite pentru gradinile mici, dar trebuie sa fii atent, pentru ca foisoarele de acest fel nu merg cu orice tip de locuinta si sunt foarte restrictive cu spatiul. Vei putea instala doar trei-patru scaune, iar o masa este deja prea mult. Intr-un final totul tine de spatiul pe care il ai la dispozitie si de investitia pe care vrei sa o faci.

Foisoarele patrate si dreptunghiulare

Sunt cele mai usor de construit si permit o mai buna folosire a spatiului din interior. Se potrivesc cu majoritatea stilurilor de locuinte, chit ca e vorba despre locuinta de zi cu zi sau despre o casa de vacanta.

Foisoarele patrate si dreptunghiulare

Foisoarele hexagonale sau octogonale

Sunt cel mai des intalnite, in Romania cel putin. Imprumuta avantajele foisoarelor rotunde si patrate, fara sa preia si defectele. Se potrivesc cu orice tip de casa, pot fi mobilate usor cu o masa rotunda, hexagonala sau dreptunghiulara, cu scaune suficiente fara sa fie inghesuite si iti permit sa folosesti din plin tot spatiul existent.

Foisoarele hexagonale sau octogonale

Foisoare moderne sau rustice

Nu e suficient sa alegi forma sau materialele de constructie: inainte sa te apuci de treaba trebuie sa stii si in ce stil vrei sa construiesti foisorul. In Romania sunt la moda foisoarele rustice, dar multi nu tin cont ca trebuie sa pastreze acelasi stil cu casa si cu gradina.

Foisoare moderne sau rustice

Un foisor modern asezat langa o cabana rustica iese din peisaj si creeaza o nota discordanta, nu intotdeauna placuta. La fel, un foisor rustic langa o cabana moderna, numai otel si sticla, va crea o imagine nelalocul ei si nu-si va gasi locul in peisaj.

foisor modern

Schita si materialele dau tonul atunci cand vine vremea sa alegi stilul foisorului tau de gradina. Metalul si sticla anunta un foisor modern, in timp ce lemnul este materialul de baza pentru un foisor traditional, aproape de natura. Piatra poate fi folosita in ambele stiluri, dar conteaza mult schita si elementele decorative.

Foisoare cu gratar sau cu bucatarie de vara

Daca spatiul iti permite, poti amenaja in interiorul foisorului un gratar, in asa fel incat sa-l poti folosi oricand, fara sa fii stresat de conditiile meteorologice. Ţine cont doar de cateva reguli simple: scoate cosul in afara foisorului si construieste gratarul la distanta de masa sau de scaune, ca sa nu te afecteze scanteile si fumul.

Foisoare cu gratar

O noua moda, care prinde tot mai mult teren si in tara noastra, este amplasarea unei bucatarii intregi in foisor. Bineinteles, singurul criteriu tine de spatiul disponibil, dar si de stilul in care a fost construit.

Asa ca, daca vrei sa fii proaspatul proprietar al unui foisor cu bucatarie, trebuie sa stii de la bun inceput de cat loc ai nevoie pentru a adauga o plita – electrica sau chiar pe lemne, daca preferi stilul rustic -, o retea de cabluri electrice care sa alimenteze frigiderul si orice alte ustensile de bucatarie pe care le vrei in foisor.

Foisoare deschise sau inchise

Tot inainte sa incepi constructia trebuie sa te hotarasti daca vrei un foisor inchis sau unul deschis. Ambele variante au avantaje si dezavantaje, nu trebuie decat sa alegi intre ele, cu un ochi la aspect si cu celalalt la bugetul pe care l-ai alocat.

Foisoare deschise

Un foisor deschis are avantajul costurilor mai reduse, este mai usor de construit si de intretinut si iti permite sa fii mai aproape de natura. Din pacate, un foisor deschis poate fi folosit doar atata vreme cat vremea tine cu tine: in timpul unei furtuni de primavara, de exemplu, ar fi imposibil sa petreci timp in foisor.

foisor deschis

Un foisor inchis cu geamuri sau cu plastic transparent rezolva aceasta problema si chiar merge mai departe: iti permite sa te bucuri de el cel putin trei anotimpuri din patru si, cu o investitie in plus, poti instala un sistem de incalzire care-ti va permite sa petreci si iarna acolo.

foisor inchis

Numai ca trebuie sa te gandesti bine inainte daca merita sa faci o asemenea investitie: practic, vei construi inca o casa, mult mai mica ce-i drept, langa cea in care locuiesti.

Ce materiale folosim la constructia foisorului de gradina

Foisoare din lemn

Sunt cele mai des intalnite in tara noastra. Costa putin, se construiesc repede si dau o imagine rustica, traditionala. Sunt perfecte pentru mai toate stilurile de case de vacanta si au un avantaj unic: nu se incing de la soare in timpul verii si permit plantelor cataratoare sa se dezvolte intr-un mediu propice.

Foisoare din lemn

Cele mai potrivite tipuri de lemn pentru constructia unui foisor sunt bradul, pinul si molidul. Toate trei sunt optiuni aratoase, care dau siguranta. Cu toate astea, orice varianta ai alege, trebuie sa si tratezi lemnul impotriva umezelii sau intemperiilor, iar lacul este cea mai la indemana solutie.

Foisoare din metal

Rezistente si cu un aspect care imbina clasicul si modernul, foisoarele construite din metal sunt solide si au marele avantaj ca nu necesita des lucrari de intretinere, nu putrezesc si nu sunt mancate de carii. Poti folosi aluminiu, otel sau fier forjat, in functie de bugetul pe care il ai la dispozitie.

Foisoare din metal

Aluminiul este ideal pentru o constructie usoara, otelul da permanenta, iar fierul forjat duce cu gandul la clasicism si la foisoarele in stil Belle Epoque ale nobilimii britanice sau austriece de la inceputul secolului 20.

Foisoare din piatra

Cel mai solid material pentru constructia unui foisor, piatra – si aici intra si gresia sau marmura -, este si cel mai costisitor. Un foisor construit din piatra va arata ca o incapere a casei, numai ca in aer liber.

Foisoare din piatra

Piatra da greutate constructiei si se potriveste de minune intr-o gradina clasica, formala, a unei case la fel de clasice, insa incalca tocmai scopul de baza al unui foisor: sa te aduca mai aproape de natura.

Foisoare din plastic sau din PVC

Avantajele unui foisor din plastic tin de pretul redus, de faptul ca poate fi ridicat in foarte scurt timp si de mentenanta redusa. De fapt, un astfel de foisor poate fi curatat doar cu furtunul cu apa, pe care-l ai cu siguranta in gradina. Dintre dezavantaje, rezistenta slaba la vant puternic poate provoca cele mai multe neplaceri.

Planuri si schite de foisor

Urmatorul pas este sa gasesti schita perfecta pentru foisorul perfect. Poti lua legatura cu un arhitect sau cu un peisagist care sa-ti faca schita potrivita pentru foisorul pe care ti l-ai imaginat, sau poti cauta online planuri si schite pentru foisoare. Daca te intelegi bine cu limba engleza, site-ul myoutdoorplans.com are cateva zeci de schite pentru constructia unui foisor de gradina simplu. Iar pe thebalance.com sunt 11 planuri pentru constructia unui foisor simplu, detaliate pas cu pas.

Un alt exemplu este pe site-ul cristisiadriana.ro – un foisor simplu, construit chiar de proprietari, care au si documentat intreaga procedura cu fotografii. Daca te-ai hotarat totusi ca gradina ta merita un foisor mai complex, vorbeste cu un arhitect care sa-ti faca un proiect detaliat.

Am nevoie de autorizatie de constructie pentru foisor?

Raspunsul la intrebarea de mai sus este impartit. Multi spun ca, daca foisorul nu are fundatie, nu are nevoie de autorizatie de constructie, pentru ca e considerat drept o cladire provizorie. In lege, insa, nu exista aceasta diferentiere intre un foisor cu fundatie si unul asezat direct pe pamant, de exemplu.

Articolul 3 din legea 50/1991 spune ca „Autorizatia de construire se elibereaza pentru:

a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel.“ Cu alte cuvinte, nu se mentioneaza nimic in lege de constructii cu sau fara fundatie.

Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa mergi la Primaria de care apartii si sa-i intrebi pe functionari daca ai sau nu nevoie de autorizatie. Este indicat, totusi, sa faci un efort suplimentar si sa obtii si adeverinta de constructie pentru foisor. Amenda pentru absenta ei poate ajunge pana la 100.000 de lei.

Cum construim singuri un foisor patrat

Pentru ca nu este suficient sa insiruim exemple si modele de foisoare, iata cum poti construi singur un foisor patrat, din lemn. Am folosit planurile de pe site-ul howtospecialist.com pentru a detalia etapele de constructie si materialele necesare, iar constructia poate fi dusa la bun sfarsit de doi oameni, pe parcursul a doua weekenduri.

Unelte si materiale necesare pentru constructia foisorului

  • manusi de protectie, ochelari
  • fierastrau circular, bormasina
  • o betoniera compacta
  • ciocan, boloboc, cazma, scara, creion de tamplarie
  • ciment, nisip, pietris
  • 8 stalpi din lemn cu latura de 10×10 cm si lungimea de 2,5 metri
  • suruburi sau cuie de 14 cm
  • suruburi de 6 cm
  • balustrade de 5×5 cm
  • scanduri de 5×15 cm

1. Planifica foisorul

Dupa ce ai ales locul unde vei construi foisorul de lemn, verifica daca suprafata este potrivita pentru constructia pe care o ai in minte. Niveleaza pamantul, daca este cazul, elimina iarba si pietrele si delimiteaza cu sfoara spatiul viitorului foisor. In imaginea de mai jos, dimensiunile sunt masurate in inci, asa ca trebuie sa ai o latura de 3 metri a foisorului patrat pe care-l vei construi.

constructie foisor

2. Gropile pentru stalpii de sustinere

Gropile in care vor fi asezati stalpii de sustinere ai foisorului trebuie sa aiba cel putin un metru adancime, ca sa depaseasca zona care ingheata in fiecare an. Nu uita sa pui un strat de aproximativ 10 centimetri de pietris. Fixeaza stalpii in gropi, verifica daca sunt perfect verticali cu ajutorul unui boloboc si apoi toarna cimentul, pe care-l vei lasa aproximativ 48 de ore ca sa se intareasca.

constructie foisor_2

3. Podeaua foisorului

Podeaua foisorului trebuie construita cu atentie si rabdare, pentru ca o greseala, oricat de mica, se va vedea cu ochiul liber sau, mai rau, te va forta sa o iei de la capat. In primul rand, fixează cele patru grinzi de pe margini, care vor delimita podeaua. Apoi urmează grinzile din mijloc, cele marcate cu galben. Nu uita sa folosesti bolobocul ca sa fii sigur ca sunt aliniate perfect.

Plaseaza si celelalte grinzi, ca in imaginea de mai jos, si asigura-te ca sunt la distante egale una de cealalta si ca sunt perfect orizontale, altfel podeaua nu va fi uniforma. Alege grinzile cu grija: trebuie sa fie suficient de uscate si sa nu aiba crapaturi.

constructie foisor_3

Mai departe, pune scandurile podelei peste grinzi si prinde-le cu suruburi sau cuie. Sunt mai multe modele pe care le poti urma, ca sa dai un aspect iesit din comun. Trebuie doar sa fii atent sa fie uniforme si perfect orizontale. Grija mare si cum bati cuiele – sa nu fie prea aproape de marginea scandurii, altfel risti sa crape.

constructie foisor_4

4. Acoperisul foisorului

Foisorul de gradina incepe sa prinda contur si a venit timpul sa treci la urmatorul nivel: la acoperis. In primul rand trebuie sa amplasezi grinzile orizontale in varful stalpilor si sa le fixezi cu suruburi.

Un stalp mai lung, de aproximativ 2,8 – 3 metri, trebuie asezat vertical in mijlocul foisorului, pentru a sustine acoperisul. In varful lui amplaseaza un butuc dintr-un stalp de 10×10, de aproximativ 10 centimetri lungime. Taie colturile, in asa fel incat sa obtii opt laturi. in fiecare dintre ele va fi fixata o grinda de sustinere.

constructie foisor_5

Ia scara si incepe sa fixezi capriorii in grinzile superioare, la un capat, si in butucul din centru, la celalalt. Prinde-i in suruburi si, ca sa fii sigur ca nu plezneste niciunul dintre capriori, poti folosi bormasina sa dai gauri-pilot. Ţine metrul si bolobocul la indemana, ca sa te asiguri ca ai pus capriorii la distante egale, altfel foisorul va arata neglijent si ar putea sa-i fie afectata chiar si stabilitatea.

constructie foisor_6

Pentru acoperisul propriu-zis, poti folosi placaj din lemn lacuit sau tratat chimic, pentru a face fata cu bine umezelii si mucegaiului. Placajul trebuie imbracat in foi de tabla sau in sindrila bituminoasa, o solutie ieftina si usoara care nu pune presiune pe constructie si-i confera suficienta rezistenta in cazul intemperiilor.

constructie foisor_7

5. Balustrada foisorului

In acest moment poti spune ca esti mandrul proprietar al unui foisor simplu, nefinisat dar aratos. Ţine de gusturile tale daca vrei sa-i adaugi si balustrada sau vrei sa-l pastrezi in forma actuala. Fata de operatiunile de pana acum, balustrada este mult mai usor de construit, dar este nevoie si aici de atentie si de precizie.

Mai intai, fixeaza cu suruburi traversele inferioare intre stalpii de sustinere ai foisorului, la o distanta de aproximativ 10 centimetri de podea. Urmeaza traversele superioare, care in mod normal sunt dispuse la 70-80 de centimetri fata de cele de jos.

constructie foisor_8

Nu uita sa lasi loc pentru intrare, apoi este randul balustradelor verticale, pe care le poti lasa mai rare sau mai dese, in functie de gusturile tale. Trebuie doar sa ai langa tine bolobocul si ruleta, ca sa pastrezi dimensiunile exacte.

constructie foisor_9

6. Lucrarile de finalizare

Foisorul este gata, insa nu in varianta finala. Trebuie sa iei la mana toate suprafetele din lemn si sa le slefuiesti cu smirghel. De asemenea, daca au ramas rosturi, acestea pot fi umplute cu chit de lemn, pentru o imagine de ansamblu unitara si finisata. Apoi, ultimul pas este sa aplici cateva straturi de vopsea protectoare pentru lemn, care il va proteja de ploi si inghet, dar si de mucegai sau de carii.

constructie foisor_10

Amenajarea foisorului

In varianta cea mai simpla, o masa si cateva scaune din lemn sunt suficiente ca sa te bucuri in liniste de o masa in aer curat sau de racoarea naturii in lungile seri de vara. Daca spatiul iti permite, poti sa amplasezi un dulap intr-un colt, numai bun pentru ustensilele marunte pe care le vrei la indemana: un tirbuson, cateva pahare, vesela si o fata de masa.

Nu uita decoratiunile: pe un stalp poti agata un felinar rustic, pe un altul o farfurie de lut. Dar nimic nu este mai potrivit sa decoreze un foisor decat verdeata. Asaza in jurul lui flori si arbusti si, daca nu ai copaci in curte, este un moment bun sa plantezi cativa, tinand cont de pozitia soarelui la rasarit si apus, astfel incat sa-ti ofere maximum de umbra la orice ora.

Ca sa te bucuri de noul tau foisor pana tarziu in noapte, e momentul sa-i instalezi si o sursa de lumina. Ca sa fie in siguranta, cablurile trebuie ingropate, pentru ca altfel e posibil sa le tai din greseala in timp ce tunzi gazonul. Sapa un sant la cel putin 70 centimetri adancime, potrivit reglementarilor in domeniu, foloseste cutii terminale si mansoane, iar tubul prin care trece cablul trebuie sa aiba dedesubt si deasupra doua straturi de cate 10 centimetri de nisip, peste care se pune folie impermeabila.

Odata finalizata instalatia electrica, la care trebuie musai sa fii asistat de un electrician, nu-ti mai ramane decat sa te decizi asupra modelului de lampa sau aplica pe care-l doresti. Daca ai mers pe un model rustic, poti sa te orientezi catre un felinar din fier forjat, care va aduce un plus de stil foisorului.

Oricat de mult iti doresti sa inaugurezi noul foisor, trebuie sa astepti totusi sa se usuce vopseaua. Nu mai ramane acum decat sa pui mana pe telefon, sa-ti suni prietenii si sa-i inviti la un gratar. Mai ai timp suficient sa faci focul, sa pregatesti carnea si sa pui vinul la rece. Chiar daca vine ploaia, nu ai de ce sa te temi: petrecerea nu va da gres, iar distractia poate continua pana la ziua in foisor.

Surse foto: Shutterstock.com, howtospecialist.com

Total
495
Shares

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*