montarea gresiei

Alegerea gresiei potrivite pentru fiecare tip de incapere, calculele privind cantitatea necesara, uneltele necesare pentru montarea gresiei sunt doar cateva dintre intrebarile pentru care cauti un raspuns inainte de a schimba infatisarea interioara a locuintei. Uneori, nu este suficient sa urmezi pasii de montare si ai nevoie de anumite trucuri care sa iti asigure un rezultat final cat mai durabil si mai placut ochiului.

Meniu:

  1. Alegerea gresiei potrivite in functie de locul de montare
  1. Cantitatea necesara de gresie pentru executarea lucrarii tale
  1. Variante de asamblare
  1. Materialele necesare montarii gresiei
  2. Uneltele necesare montarii gresiei
  3. Cum sa montezi gresia, pas cu pas
  1. Trucuri de montare a gresiei

Alegerea gresiei potrivite in functie de locul de montare

Sunt o serie de caracteristici care trebuie urmarite atunci cand alegi gresia. Este foarte important sa faci aceasta selectie in functie de destinatia gresiei. Umezeala crescuta din bai poate constitui un criteriu, la fel cum sunt si traficul intens de pe holuri sau expunerea la temperaturi extreme a treptelor exterioare placate cu gresie.

Inainte de a te gandi la combinatii de culori, este important sa stii care este specificul locului unde urmeaza sa montezi gresia si, implicit, care sunt standardele recomandate in ceea ce priveste rezistenta la umezeala, trafic, temperaturi foarte scazute sau foarte ridicate.

Gresia recomandata pentru hol

Gresia recomandata pentru hol

  • Gresia portelanata este obtinuta prin coacere simpla; aceasta, spre deosebire de gresia glazurata, are o rezistenta mai mare la socuri si la traficul intens. Cum holul este o incapere de tranzit, ar trebui sa iei in calcul achizitionarea unei gresii cu o rezistenta sporita.
  • Clasificarea PEI (Porcelain Enemel Institute) imparte gresia in 5 categorii, in functie de rezistenta la abraziune. Categoriile recomandate pentru holuri si alte incaperi cu trafic rezidential mai mare sunt PEI III si PEI IV.
  • In ceea ce priveste rezistenta la alunecare nu trebuie sa-ti faci griji prea mari; categoriile sunt numerotate de la R9 la R12, insa acestea din urma sunt recomandate pentru exterior si pentru spatii unde antideraparea este extrem de importanta, cum sunt rampele auto sau bucatariile industriale de dimensiuni foarte mari.
  • In cazul in care dimensiunile holului sunt reduse, placile ceramice care imita parchetul pot conferi senzatia unui spatiu mai amplu. Acelasi lucru este valabil si pentru placile de gresie dreptunghiulare, dar si pentru cele de dimensiuni mici.
  • Culorile pot fi alese in functie de preferinte, dar tine cont de faptul ca holul este un spatiu intens circulat, unde intram de obicei cu incaltarile de afara; gresia trebuie sa aiba o nuanta mai rezistenta la murdarie decat in restul incaperilor si sa se poata curata usor.

Gresia potrivita pentru baie

Gresia potrivita pentru baie

  • Pentru ca baia nu este expusa la tranzit mare si socuri, gresia glazurata sau smaltuita prin coacere (monocottura) sau dubla coacere (bicottura) este o varianta convenabila pentru acest spatiu. Aspectul sau lucios se potriveste in acest spatiu, insa nu este exclusa nici utilizarea unor placi de gresie texturata sau mata, mai sigure si antiderapante, cu conditia ca acestea sa nu fie poroase si sa fie hidroizolate.
  • In ceea ce priveste gradul de abraziune, pentru bai sunt recomandate gresiile PEI I sau II, rezistente la trafic mic si moderat.
  • Este important ca gresia din baie sa fie antiderapanta, deoarece este expusa la umezeala. Daca insa nu vrei sa alegi un R10, poti rezolva problema alunecarii cu niste covorase antiderapante usor de intretinut.
  • Din punct de vedere cromatic, exista o singura regula: daca baia pe care vrei sa o decorezi sau renovezi are dimensiuni reduse, gresia intr-o nuanta deschisa o poate face sa para mai spatioasa si mai aerisita.
  • Placile de dimensiuni foarte mari sau foarte mici nu arata grozav in bai, asa ca ti se vor recomanda, probabil, de catre meseriasul care executa lucrarea, sa alegi placi de gresie cu dimensiunile de 25×40 sau 20×30 cm.

Gresia corespunzatoare pentru bucatarie

Gresia potrivita pentru bucatarie

  • Daca facilitatea in ceea ce priveste curatarea este un criteriu pentru tine, este indicat sa alegi o gresie portelanata. Petele specifice acestui spatiu, asa cum sunt cele de grasime sau vin rosu, vor putea fi eliminate mai usor de pe o suprafata neteda si lucioasa.
  • Gresia glazurata nu este cea mai sigura optiune, deoarece pe aceasta sunt foarte vizibile chiar si cele mai mici pete.
  • Gresiile PEI III sunt suficient de rezistente pentru acest tip de spatiu.
  • In privinta abraziunii, poti opta pentru variantele R10 sau R11, iar daca esti dispus sa aplici un strat abraziv suplimentar, poti lua in calcul si gresiile R9.
  • Cand vine vorba de culori, este recomandat sa le eviti pe cele in nuante foarte inchise, pe care sunt vizibile chiar si amprentele. Nuantele deschise vor da si iluzia unui spatiu mai mare si mai luminos.
  • In bucatarie ai libertate deplina in privinta stilului gresiei. De la rustic la modern sau chiar opulent, gresia din bucatarie poate transmite orice iti doresti. Ai grija insa sa nu supraincarci decorul cu un model incarcat si cu un mobilier la fel de complex.

Gresia perfecta pentru scarile exterioare

Gresia potrivita pentru scarile exterioare

  • Pentru spatiile din afara casei, se folosesc placi ceramice antiderapante (R10, R11 sau chiar R12), deoarece pericolul accidentarilor este mai ridicat.
  • Gresia exterioara trebuie sa aiba o rezistenta sporita, tocmai pentru ca este supusa unor temperaturi foarte scazute in anotimpul rece, respectiv foarte ridicate in timpul verii.
  • Gresiile texturate, mate si poroase sunt preferabile celor lucioase.
  • Traficul exterior este mai mare, asa ca si rezistenta la socuri a gresiei trebuie sa fie sporita. De aceea, placile PEI IV si V sunt potrivite pentru scari si alte spatii exterioare.
  • Cromatica va fi in ton cu celelalte elemente din exteriorul locuintei, cu usile, cu gardul, cu elementele de decor din gradina sau terasa.

Cantitatea necesara de gresie pentru executarea lucrarii tale

Stabilirea cantitatii necesare de gresie poate fi calculata, grosso modo, in functie de aria incaperii care urmeaza sa fie placata. Aceasta poate varia in functie de tehnica de montare a placilor ceramice – clasica sau in diagonala, in functie de dimensiunea rosturilor dintre placi si de eventualele retusuri din zonele in care placile vor fi decupate. Se recomanda, de asemenea, achizitionarea unei cantitati de rezerva, necesara in cazul in care se vor sparge placi in procesul de decupare sau de montare.

Cum masori corect perimetrul destinat placarii

masuratori pentru montarea gresiei

  • Daca stii dimensiunile incaperii unde vrei sa montezi gresie, perimetrul poate fi calculat cu usurinta. Foloseste o ruleta pentru a masura lungimea si latimea acesteia, un echer pentru a verifica unghiurile colturilor, dar si pe cele ale spatiilor neregulate precum treptele sau muchiile si calculeaza matematic suprafata in functie de ele.
  • La montarea dreapta sau clasica, pierderile sunt minore, insa la cea in diagonala va trebui sa ai in vedere achizitionarea unui surplus de gresie de 15-20%, uneori chiar 30%, deoarece placile vor fi decupate si se va pierde mult material din aceasta cauza.
  • Tine cont de dimensiunile placilor alese si vei putea astfel sa calculezi cantitatea necesara.
  • Ia in calcul si distantierele dintre placi, respectiv rosturile, atunci cand calculezi suprafata. De asemenea, in cazul in care vei folosi borduri ceramice, tine cont de dimensiunile acestora si de felul in care vrei sa le montezi.
  • Indiferent de felul in care vei monta gresia, trebuie sa ai in vedere o cantitate de rezerva de aproximativ 10%. Astfel vei scapa de grija eventualelor accidente din timpul taierii sau montajului sau a defectelor din fabrica.
  • Foloseste-te si de experienta meseriasilor care vor executa lucrarea, acestia vor putea aproxima mai bine care sunt nevoile privind cantitatea materialelor.
  • Dupa livrarea comenzii, verifica atent daca aceasta corespunde cu documentele de livrare, daca materialul si dimensiunile placilor sunt cele solicitate si sunt uniforme, daca acestea prezinta defecte vizibile – se poate intampla chiar si la cei mai scumpi producatori.
  • Inainte de montaj, poti face o proba pentru a te asigura ca dispui de cantitatea necesara. Foloseste o placa de gresie si un creion pentru a simula montarea, tinand cont si de distanta dintre placi, respectiv de modelul ales. Astfel iti vei putea da seama daca ai aproximat corect si vei putea avea o imagine de ansamblu asupra rezultatului final.

Variante de asamblare

Probabil ca ai studiat deja toate variantele de decor, te-ai inspirat din ideile arhitectilor si ale designerilor de interior si ai vazut sute de fotografii cu idei care mai de care mai atragatoare si mai potrivite pentru locuinta ta. Iata ce trebuie sa stii despre variantele de asamblare a gresiei de interior:

Montajul drept sau clasic

Montajul drept sau clasic

Montajul drept este o alegere clasica, potrivita pentru orice incapere. Arata bine in bai si bucatarii clasice, dar si in holuri si exterioare amenajate cu gresie. Iata ce trebuie sa stii despre aceasta tehnica:

  • Este cea mai simpla si totodata cea mai economica, deoarece pierderile cauzate prin taiere sunt minime, iar cantitatea de material este folosita cat mai rational posibil.
  • Asamblarea incepe de regula dintr-un colt drept al incaperii si continua pe una dintre laturi, cu distantierele alese. In randurile urmatoare se repeta pozitiile precedente.
  • Montajul drept sau clasic poate fi in pozitie verticala sau orizontala daca placile ceramice sunt dreptunghiulare, in functie de latura pe care vrei sa o faci sa para mai ampla, respectiv lungimea sau latimea incaperii.

Montajul in diagonala

Montajul in diagonala

Tehnica de montare a gresiei in diagonala va conferi un aspect mai elegant, mai sofisticat incaperii placate astfel. Procedeul este si el mai complex, iar masuratorile si manopera implica mai multa precizie si migala. Pentru a-ti putea face o imagine de ansamblu asupra acestei tehnici, iata cateva informatii despre cum poate fi aplicata practic:

  • Montajul in diagonala este mai costisitor decat cel clasic, dar aspectul ingrijit pe care il confera incaperii justifica investitia. Cantitatea de care ai nevoie pentru o astfel de lucrare este cu 15-20% mai mare decat cea folosita la placarea clasica pentru aceeasi suprafata, dar uneori poate ajunge chiar si la 30%.
  • Pierderile pot fi si ele mai mari, din cauza ca placile ceramice din spatiile neregulate (colturi, muchii, zona chiuvetei sau a vasului de toaleta etc.) se decupeaza pentru pastrarea modelului.
  • O astfel de lucrare impune precizie la montare, este mai dificil de realizat si manopera implica mai mult timp de lucru. De regula, este necesar un premontaj sau o simulare a lucrarii, tocmai pentru ca executia este foarte delicata.
  • In ceea ce priveste pregatirea montajului, este necesara trasarea diagonalelor; pentru asta, se vor trasa initial doua linii perpendiculare pe pereti, la jumatatea lungimii acestora.
  • Pentru tehnica montarii in diagonala a gresiei, vei avea nevoie si de unelte si materiale suplimentare, cum ar fi o macheta speciala, sfoara cu pulbere sau o masina performanta de taiat gresia.

Montajul cu rosturi

Montajul cu rosturi

Montajul cu rosturi are un aspect conservator, iar asamblarea este mai facila si mai putin migaloasa decat in cazul gresiei fara rosturi. De altfel, cei mai multi dintre producatori indica pe cutiile de gresie latimea recomandata a rosturilor dintre placi. Principalele avantaje ale acestei tehnici sunt posibilitatea de a corecta micile greseli sau denivelari cu ajutorul chitului pentru rosturi si aceea de a utiliza placi ceramice nerectificate. In plus, montajul cu rosturi reduce posibilitatea umflarii stratului de ceramica si preia dilatarile cauzate de modificarea temperaturii sau de umiditate.

Montajul fara rosturi

Montajul fara rosturi

Gresia fara rosturi are un aspect mai omogen si mai bine finisat. Infiltratiile nu ar trebui sa reprezinte o amenintare, daca hidroizolatia si montajul sunt executate ireprosabil, insa daca vrei sa fii sigur, poti opta pentru solutia de compromis a rosturilor minime (0,5 – 3 mm), aproape invizibile.

Spre deosebire de asamblarea cu rosturi, in aceasta situatie vei fi nevoit sa folosesti la montaj o gresie rectificata, cu dimensiuni si colturi perfecte. Manopera poate fi si ea mai costisitoare, tocmai pentru ca este mai migaloasa, insa rezultatul final va fi unul omogen si neted, potrivit pentru orice interior.

Acest tip de montaj este insa folosit si pentru exterioare, cu atat mai mult cu cat gresia portelanata rectificata este considerata varianta accesibila care poate inlocui, cel putin ca aspect, marmura.

Materialele necesare montarii gresiei

materiale pentru montarea gresiei

Inainte de a incepe executarea propriu-zisa a lucrarii, este important sa achizitionezi toate materialele trebuincioase in cantitatile necesare. Pe langa placile de gresie, vei mai avea nevoie de urmatoarele:

  • Sapa autonivelanta este necesara doar in cazul suprafetelor neregulate sau inclinate, constructorul iti va indica acest lucru dupa ce va evalua spatiul.
  • Grundul de contact va amorsa suprafata care urmeaza sa fie placata. Acesta se foloseste inaintea materialelor de nivelare.
  • Adezivul pentru gresie este primul pe lista cumparaturilor. Alege-l in functie de specificul lucrarii (interior/ exterior) si de particularitatile placilor ceramice. Constructorul te poate sfatui in acest sens, dar este posibil sa gasesti indicatii pretioase si la producatorul de unde ai achizitionat gresia.
  • Chitul pentru rosturi este foarte important pentru finisarea lucrarii. Chiar daca acesta se aplica la un interval cuprins intre 24 si 48 de ore dupa montarea gresiei, este mai indicat sa il achizitionezi anterior executarii lucrarii, pentru a te asigura ca vei avea disponibila nuanta dorita si cantitatea trebuincioasa.
  • Lacul de protectie pentru rosturi nu este un material obligatoriul, dar este unul util. Aplicat cu pensula pe chitul de rosturi dupa uscarea completa a acestuia, le va proteja eficient impotriva petelor si a murdariei.
  • Masa de etansare din silicon cu elasticitate remanenta este folosita la montarea gresiei pentru etansarea trecerilor la plinte si pentru etansarea zonei cabinei de dus.

Uneltele necesare montarii gresiei

unelte pentru montarea gresiei

In functie de complexitatea lucrarii, vei avea nevoie de o serie de unelte si echipamente pentru montarea gresiei. Daca manusile din cauciuc si genunchierele intra in categoria “echipamente”, numarul uneltelor necesare este mult mai mare:

  • In primul rand, vei avea nevoie de o galeata pentru amestecarea materialelor de nivelare si amorsare, precum si de un amestecator care te va ajuta sa le omogenizezi, respectiv de un mixer special pentru adeziv. O bormasina iti poate fi, de asemenea, utila pentru uniformizarea amestecului.
  • Pentru taierea si slefuirea placilor de gresie pentru colturi si margini, vei folosi un flex cu panza pentru ceramica, o masina pentru taiat placile ceramice, un fierastrau manual special, un cleste pentru gresie sau o ghilotina.
  • Pentru masuratori precise si unghiuri perfecte, te poti ajuta de urmatoarele unelte: ruleta, rigla, echer, creion, distantieri din plastic, boloboc, dreptar sau nivela cu bula de aer, sfoara de trasat, doua baghete din lemn pentru confectionarea unui cadru-colt de 90 de grade, un metru pliant.
  • Pentru nivelari si aplicarea amorselor si a adezivilor vei avea nevoie de unelte precum racleta, drisca zimtata, spaclu, spatula dintata pentru adeziv, mistrie cu dinti, mistrie simpla.
  • La fixarea placilor de gresie vei folosi si un ciocan din cauciuc special conceput pentru placile ceramice, asa ca asigura-te ca il ai la indemana.
  • Chitul de rosturi va fi aplicat cu o drisca din cauciuc sau o spatula cauciucata dreapta si presat cu o bagheta speciala din lemn. In timpul acestui proces vei mai avea nevoie si de un stergator din cauciuc si de un burete umed, pentru a indeparta surplusul si pentru a curata placile ceramice.

Cum sa montezi gresia, pas cu pas

In cazul in care decizi sa te ocupi singur de manopera, este important sa respecti ordinea pasilor de montare a gresiei si sa te inarmezi cu rabdare, deoarece poate fi o treaba foarte migaloasa, mai ales pentru cineva neexperimentat.

Pregatirea substratului

Pregatirea substratului

Primul lucru pe care trebuie sa il faci este verificarea suprafetei care urmeaza sa fie placata. In cazul in care aceasta este neregulata si denivelata, va fi nevoie sa torni sapa autonivelanta pentru a obtine un strat suport perfect plan si rigid.

Praful sau mortarul rezultate in urma acestui proces se vor indeparta cu aspiratorul sau cu alte unelte, pentru ca este important ca suprafata sa fie foarte curata pentru pasii urmatori.

De asemenea, este recomandata tratarea prealabila a suprafetei cu un grund de baza sau cu o amorsa.

Distribuirea mesei cu un stergator de cauciuc

Distribuirea mesei

Amorsa va fi urmata de o masa de spaclu, distribuita cu ajutorul unui stergator de cauciuc flexibil. Astfel vei scapa de ultimele mici denivelari si fisuri si vei obtine o suprafata plana perfecta.

Planificarea montajului

Planificarea montajului

Realizeaza o simulare inainte de a monta gresia, mai ales daca este vorba despre o tehnica mai complexa precum cea in diagonala. Asaza placile pe podea, conform masuratorilor, folosind distantierii. In acest fel, iti dai seama cate placi vei folosi si cum trebuie sa le decupezi pe cele care vor fi montate in zone sensibile precum colturile sau baza chiuvetei.

Amestecarea adezivului

Amestecarea adezivului

Adezivul pentru placi ceramice se amesteca la turatie mica cu mixerul special al bormasinii, pentru obtinerea unei mase omogene fara cusur. Respecta indicatiile de pe ambalaj privind proportiile si tine cont de recomandarile specialistilor in ceea ce priveste alegerea adezivilor in functie de tipul de gresie folosit si de suportul pe care va fi montata aceasta. Adezivul se aplica cu o spatula dintata, in strat uniform de 4-6 mm grosime.

Lipirea placilor ceramice

Lipirea placilor ceramice

Vei incepe sa lipesti placile dintr-un colt, imediat dupa aplicarea adezivului in zona respectiva. Apasa ferm prima placa si foloseste ciocanul de cauciuc pentru a o fixa si continua cu urmatoarele, in ce directie preferi, punand distantiere dupa aplicarea si fixarea fiecareia dintre ele.

Distantierele iti stabilesc latimea rosturilor, dar te ajuta si la montarea in in unghi drept a placilor ceramice. Foloseste din cand in cand nivela pentru a verifica pozitia placilor montate. La lipirea ultimelor placi, vei aplica mortarul direct pe spatele acestora, pentru a nu intinde adezivul. Placile decupate aferente zonelor sensibile vor fi aplicate la final.

Montarea plintelor

Montarea plintelor

Plintele sau placile de soclu se monteaza in mod similar gresiei. Pentru confectionarea acestora, se pot decupa placi de gresie sau faianta din aceeasi gama cromatica sau chiar identice cu cele aplicate pe podea.

Umplerea rosturilor

Umplerea rosturilor

Pentru umplerea rosturilor se foloseste chitul special pentru rosturi, bine amestecat si uniformizat. Acesta poate avea aceeasi nuanta sau o culoare contrastanta cu cea a gresiei, daca iti doresti un aspect vizual mai indraznet. Umplerea se face cu ajutorul unei raclete cauciucate, dupa care chitul este presat cu o bagheta din lemn. Netezirea chitului este foarte importanta pentru aspectul final al montajului, asa ca acorda-i atentia cuvenita.

Indepartarea resturilor de chit

Indepartarea resturilor de chit

Foloseste stergatorul din cauciuc pentru a elimina resturile grosiere de chit si buretele umed pentru a curata placile de gresie pe masura ce chituiesti. Este important ca indepartarea surplusului sa se faca pe masura ce se inainteaza cu umplerea rosturilor, deoarece ulterior acestea vor fi mai anevoios de eliminat.

Umplerea cu etansare de silicon a rosturilor perpendiculare de la colturile incaperilor

Umplerea cu etansare de silicon a rosturilor

Chiar daca incaperea a fost hidroizolata, etansarea colturilor nu este optionala, mai ales daca vorbim despre bai. Foloseste un pistol de silicon pentru a sigila rosturile din colturi si lasa-l sa se usuce conform instructiunilor de pe ambalaj. Astfel vei impiedica aparitia igrasiei sau umflarea placilor de gresie in timp.

Umplerea cu etansare de silicon dintre plinta si placi

Plintele decorative pot imbunatati considerabil aspectul unei incaperi. In cazul placarilor cu gresie, acestea se pot face din acelasi material ceramic, prin decuparea si slefuirea placilor. Imbinarile dintre plinte si placi trebuie etansate cu silicon, pentru a impiedica infiltratiile de apa. Procedeul este acelasi ca in cazul etansarii rosturilor perpendiculare de la colturile incaperilor. De regula, se foloseste un silicon transparent, care sa nu afecteze designul montajului.

Trucuri de montare a gresiei

Montarea gresiei este o munca migaloasa, care implica atentie si grija din partea celor care o realizeaza. Exista insa niste trucuri de care te poti folosi.

Folosirea unui poloboc

Polobocul sau nivela cu bula de aer sunt folosite constant pe parcursul procesului de montare a gresiei. Cu ajutorul acestora, vei putea verifica daca placile sunt aliniate in aceeasi pozitie pe inaltime si vei putea corecta eventualele diferente de nivel in timp util. Astfel, suprafata placata va avea un aspect uniform, placile nu se vor umfla si vor fi mai rezistente in fata socurilor mecanice. In plus, va fi imposibil sa agate sau sa te lovesti din cauza unor colturi iesite in relief.

Executarea taieturilor in locurile unde vor fi amplasate piese de mobilier

Pentru ca aspectul final sa fie unul cat mai estetic, monteaza primele placi in colturile expuse privirii si continua cu dispunerea randurilor pe orizontala si pe verticala, catre colturile mai ascunse, unde vor fi amplasate piesele de mobilier. Astfel, placile taiate vor fi ascunse si nu vor influenta negativ rezultatul estetic final.

Indiferent cat de bine ar fi executate aceste taieturi, diferentele de dimensiune fata de placile intregi vor altera aspectul regulat si omogen al podelelor. Ascunderea lor sub piesele de mobilier este un truc estetic menit sa pastreze uniformitatea vizuala a suprafetei placate cu gresie.

Pregatirea suprafetelor astfel incat sa fie perfect plane, rigide si curate

Suprafata pe care va fi montata gresia trebuie sa fie perfect nivelata si curatata inainte de asamblarea placilor ceramice. Poti obtine cu usurinta o suprafata plana cu ajutorul unei mese de spaclu. Umple partile mai joase si foloseste stergatorul de cauciuc pentru a repartiza masa si spacluieste denivelarile pentru a pregati substratul perfect. Timpul de uscare poate varia in functie de producator, dar de regula este de aproximativ 2 zile.

Dupa nivelare si netezire, reziduurile trebuie indepartate cu ajutorul aspiratorului; suprafata trebuie sa fie perfect curata si fara urme de praf inainte de aplicarea amorsei si a adezivilor, pentru ca aderenta acestora sa fie optima.

Utilizarea sapei autonivelante

In cazul in care denivelarile sunt mari sau suprafata care urmeaza sa fie placata este inclinata, se recomanda folosirea sapei autonivelante pentru corectarea substratului. Aceasta este mai costisitoare, insa poate contribui decisiv la longevitatea si aspectul lucrarii. Dupa uscare, se aplica grundul sau amorsa cu drisca zimtata; suprafata striata astfel va fi pregatita pentru aplicarea adezivilor si montarea placilor de gresie.

Sursa foto: Shutterstock

Total
230
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*